Overblog Suivre ce blog
Editer la page Administration Créer mon blog
/ / /

 

Traduction de la critique en français :

 

Fragilité des murs en coquillages

 

            Le premier recueil de Kévin Broda, Iubire tăcută/ Amour silencieux (traduit du français par Letiţia Ilea et publié en 2012 aux éditions Grinta) éveille la curiosité du lecteur précisément par le choix de l’auteur de publier sa première œuvre en version  bilingue, français-roumain, en Roumanie alors qu’il est peu connu en France, son pays d’origine ;

Kévin Broda est né en 1981. Même si nous parlons ici de son tout premier recueil et de l’auteur ayant publié en revues en France, en Belgique, en Pologne et en Roumanie, nous ne pouvons ignorer l’apport de la traductrice, Letiţia Ilea dans la réalisation de la traduction de cet ouvrage comptant pas moins de 200 pages.

L’expression «  traduire c’est trahir » n’a pas de raison d’être même si on sait que le traducteur est confronté à de nombreuses décisions résultant du caractère personnel du texte dans le contexte des différences entre les langues. Letiţia Ilea, elle-même étant un remarquable poète, a habilement saisi le sens du texte poétique de Kévin Broda, et le lien entre l’auteur et le lecteur s’y est fait par « l’art pour l’art ».

La lecture du recueil en question m’a permis de remarquer que l’auteur reste attentif à la pluralité d’actions se déroulant aussi bien sur un plan rapproché que sur un plan éloigné. L’accent mis sur la charge affective est un enjeu évident. L’élément prédominant dans ce livre est la fragilité.

Même si, à la première lecture, les poèmes paraissent assez simples, en réalité ils nous mènent vers la profondeur, ce qui était l’enjeu de l’auteur. « Je construis un château de sable / En priant pour que personne / Ne détruise les murs de coquillages / Mon enfant me regarde en rigolant // Je dessine un papillon / En m’allongeant dans la neige fraîche / Et en remuant mes ailes frêles / Mon enfant me regarde en rigolant // Je tire le cerf-volant / En espérant que les bourrasques / N’interrompent pas son envol / Mon enfant me regarde en rigolant // (...) » (Jeux d’enfant).

Même si l’auteur est en bonnes relations avec le monde extérieur, en son for intérieur les choses ne se présentent pas de la même manière et mènent parfois à des égarements, mais ces derniers ont un but précis : celui de mettre de l’ordre dans sa vie.  « Tel un oiseau ne sachant pas / Quelle branche / Sera le pilier de son nid / J’erre dans mes profondeurs / Pour devenir /

L’architecte de ma vie / Quels sont donc les matériaux / Idéaux pour trouver l’harmonie ? /

Une feuille et un stylo / Pour dessiner le chemin / Que je suis » (Travail d’architecte).

Je peux affirmer que Kévin Broda est un poète qui suit son chemin et dont les recherches, dans la plupart des cas, mènent à des analyses pertinentes. Le poète essaie de trouver un équilibre entre la logique et l’espace poétique, mais cela reste dans ce recueil un acte de volonté. « Je creuse vers le ciel. / Cœur et raison en guise d’outils, / Je construis mes galeries. / Tunnel sans issue,  / Confusion des pensées, / La raison m’a trompée. / Je dois faire demi-tour. / Je rencontre des sœurs / Et demande ma direction. / Sœur adroite me dit gauche, / Sœur gauche me dit droite. / Je prends tout droit / Car mon cœur entrevoit son étoile. / J’édifie ma montagne de terre / Et gravis son sommet / Pour toucher la lumière. » (Taupe céleste). L’auteur devrait décanter la substance poétique en écartant certaines choses communes et je pense qu’il peut utiliser, au bénéfice de ses actes créateurs, les profondeurs de la raison qu’il évoque dans les vers cités ci-dessus (Taupe céleste).

Même si l’imaginaire domine dans ce livre, non seulement en raison de son titre, et même si l’évocation des éléments formant l’Univers rendrait plus difficile le travail poétique ainsi que la lecture, l’auteur s’impose en introduisant des éléments cosmiques dans l’espace poétique en laissant  le lecteur interpréter ses expressions métaphoriques. « En attendant ses enfants / Qu’elle aime tant / Elle déshabille / Le poisson volant / Ses doigts glissent / Avec légèreté / Sur la robe argentée / Elle fait disparaître / Les arêtes / Pour que ses hôtes / Puissent ne pas grimacer / Elle a tout mis en œuvre / Pour que les rires / Habitent les cœurs / Pendant quelques heures / En regardant / Les ailes bleutées / Elle se met à rêver / De voler au-dessus de ses plaies » (Mère volante). Il y a dans cette poésie un champ énergétique qui explose dans toutes les directions.

 

Niculina OPREA

Bucarest, Roumanie

 

 

 

Critique en roumain :

Fragilitatea zidurilor din scoici

 

            Volumul de debut al lui Kevin Broda, Iubire tăcută / Amour silencieux (cu o traducere din limba franceză de Letiţia Ilea şi publicat la Editura Grinta, 2012), stârneşte curiozitatea lectorului tocmai prin alegerea autorului de a debuta bilingv, franceză – română, în România atâta vreme cât el este cunoscut cât decât în Franţa, aceasta fiind ţara natală;  Kévin Broda s-a născut în 1981. Deşi vorbim despre un volum de debut dar şi despre un autor prezent în publicaţiile din Franţa, Belgia, Polonia şi România, aportul traducătoarei Letiţia Ilea nu este de neglijat în realizarea traducerii acestei cărţi care are nu mai puţin de 200 de pagini. Sintagma „ traduire c’est trahir ” nu se justifică chiar dacă este ştiut că traducătorii trebuie să ia multe decizii în ceea ce priveşte caracterul particular al textului datorită diferenţelor dintre limbi. Letiţia Ilea, ea însăşi poetă de o aleasă ţinută, a surprins cu dibăcie sensurile textului poetic al lui Kevin Broda iar legătura dintre autor şi cititor s-a făcut odată cu ,,l’art pour l’art ”.

            Lectura volumului despre care vorbim mi-a dat prilejul să observ că autorul este atent la multitudinea de acţiuni care se desfăşoară deopotrivă în plan apropiat şi în plan îndepărtat iar accentul pus pe încărcătura afectivă este o miză evidentă. Elementul predominant al acestei cărţi este fragilitatea. Deşi la lectură versurile par destul de simple, în realitate ele duc la profunzimea pe care autorul a mizat. ,,Construiesc un castel de nisip / Rugându-mă ca nimeni / Să nu-i distrugă zidurile din scoici / Copilul meu mă priveşte amuzându-se // Desenez un fluture / Lungindu-mă în zăpada proaspătă / Şi dând din aripile mele fragile / Copilul meu mă priveşte amuzându-se // Trag zmeul / Rugându-mă ca vijeliile / Să nu-i întrerupă zborul / Copilul meu mă priveşte amuzându-se // (...) (Jocuri de copil). Chiar dacă  autorul se află într-o bună relaţie cu orientarea din apropierea lui, în interiorul poetului lucrurile stau cu totul altfel, uneori duc chiar la rătăciri însă acestea au o ţintă precisă : ordonarea vieţii. ,, Precum o pasăre care nu ştie / Ce ramură / Va fi stâlpul cuibului său // Rătăcesc în adâncimile mele / Pentru a deveni / Arhitectul vieţii mele // Care sunt deci materialele / Ideale pentru a găsi armonia ? // O foaie şi un stilou / Pentru a desena drumul / Care sunt ”  (Muncă de architect).

Pot afirma despre Kevin Broda că este un poet încă pe drum ale cărui căutări, de cele mai multe ori, sunt prezentate ca o analiză pertinentă. Poetul încearcă să stabilească o relaţie între logică şi spaţiul poetic însă aceasta rămâne în volumul de faţă doar un act de voinţă. ,, Sap înspre cer, / Cu inima şi raţiunea drept unelte / Îmi construiesc galeriile. // Tunel fără ieşire, / Confuzie a gândurilor, / Raţiunea m-a înşelat,/ Trebuie să-ntorc. // Întâlnesc surori / Şi întreb care e drumul./ Sora dreaptă îmi spune stânga /Sora stângă îmi spune dreapta.// O iau drept înainte / Căci înima mea îşi zăreşte steaua./ Îmi construiesc muntele de pământ /

Şi urc pe vârful lui / Ca să ating lumina. ” (Cârtiţă celestă). Autorul trebuie să decanteze substanţa poeziei de lucrurile comune iar eu cred că el poate folosi în beneficiul actului său creator profunzimea raţiunii despre care amintea în versurile citate din poezia ,,Cârtiţă celestă”.

Deşi imaginarul domină această carte, şi nu doar din motivul că fiind intitulată astfel elementele alcătuitoare universului ar îngreuna travaliul poetic dar şi percepţia cititorului, autorul face o demonstraţie de forţă şi lasă cititorului interpretarea încrângăturilor metaforice aducând în planul poetic elemente cosmice. ,, Aşteptându-şi copiii / Pe care îi iubeşte atât / Ea dezbracă / Peştele zburător // Degetele îi alunecă / Cu uşurinţă / Peste rochia argintie // Ea face să dispară / Oasele / Pentru ca oaspeţii săi / Să nu se strâmbe // Ea a pregătit totul / Pentru ca râsetele / Să locuiască inimile / Pentru câteva ore // Privind / Aripile albăstrui / Ea începe să viseze / Că zboară deasupra rănilor sale ” (Mamă zburătoare). Există în această poezie un câmp energetic care irupe în toate direcţiile.

 

Niculina OPREA

 

Partager cette page

Repost 0
Published by